Satul românesc în 2018

Ziua 3 din rezidenţele artistice Acasă-la-Hundorf a fost o dezamăgire. Toată ziua am aşteptat să se facă ora 07.00 seara pentru a putea merge cu colegii la unicul ungur rămas din sat, pentru a face un mic studiu pe el, dar ..... pauză domnul nu a avut chef să vorbească cu noi. Pe lângă faptul că a fost foarte reticent şi ne-a ţinut la uşă, ne-a spus că toate informaţiile de care avem nevoie le are gazda noastră. Aşa că ne-am strâns aripile entuziasmului şi ne-am dus.

Ce să facem acum? Colegii mei au hotărât să mergem în comunitatea de ţigani, pentru că le-au promis copiilor de acolo baloane şi că le face portretul. Cu inima strânsă m-am dus şi eu cu ei. De ce spun cu inima strânsă, pentru că în mintea mea încă sunt puternic înrădăcinate poveştile negative despre ei şi recunosc că îmi este frică. 

Până am ajuns în comunitatea de ţigani, satul se întindea în faţa noastră în toată splendoarea lui. În centrul satului vis a vis de una din biserici se află magazinul alimentar, dar de fapt este mai mult un loc de pelerinaj pentru barbaţii care stau la băute pe scările cimitirului. O imagine de vis. 

 Mai jos pe strada principală erau bătrânei care şedeau pe bancă, câte unul la fiecare casă, sau erau strânşi în grupuri de 3-5 persoane. Stăteau, discutau despre politică şi ce s-a mai întâmplat în sat. E ciudat totuşi să îi vezi stând îngânduraţi de vorbă. În poza de jos este Nea Marin, care a venit tocmai din Corabia şi s-a stabilit aici.

Pe lângă căruţe pe străzi mai trecea câte o maşină sau câte un tractor încărcat cu fân. La aceea oră de răcoare copii erau pe stradă şi se jucau. Din prima vezi diferenţa, observi care copil este din sat şi trăieşte acolo non stop şi care este doar în vizită la bunici sau cu părinţii în vacanţă. Copii care stau tot timpul în sat nu prea au timp de joacă şi sunt mai munciţi. Dintr-o curte o mamă încerca în disperare să-şi adune odrasla de pe stradă, pentru că mai avea de lucru în casă. Odrasla fiind o puştoaică nu mai mare de 7 ani. Celelalte fete încercau să se dea fericite cu rolele pe strada pietruită.

 În poza de mai jos d-na butona telefonul după ce a muls vacile, iar colega mea încerca în disperare să intre în vorbă cu ea. Să vă spun drept nu a avut nici o şansă, mobilul era mai important. E ciudat să vezi vechi şi modern în acelaşi timp. Şi cu toate acestea e ciudat când realizezi că tehnologia e prezentă peste tot şi cu atât mai mult ştie să o folosească şi tanti Mărie de la vaci. Cred că aici a vorbit ego-ul meu de oraş, care crede că doar el are voie să folosească mobil, tabletă etc. iar ceilalţi nici nu ar trebui să viseze la asa ceva. Sapa, coasa, mătura ... ce laptop, mobil domnule?

Satul românesc actual este o mixtură ciudată, nu mai întâlneşti ţăranul acela care îşi lucra pământul şi trăia doar din aceasta, supravieţuia la gândul că trebuie să-şi hrănească copii şi să-i vadă aşezaţi la casa lor. Acum au rămas în sat bătrânii şi cei care încă mai fac agricultură, dar la o scară mai largă şi tehnologizată. Descoperi mergând pe străzi case semi dărăpănate, cu tencuiala căzută, sau case pe care le-au cumpărat "domnii de la oraş" şi cărora vor să le redea farmecul de odinioară.

Într-un final am ajuns şi noi la comunitatea ţigănească din Viişoara, care nu ne-a dezamăgit cu nimic, este aşezată la marginea satului, cu case mici din lut sau din bolţari moderni, pe un drum prăfuit de pământ. Pe stradă erau plin de copii de toate vârstele, desculţi, dezbrăcaţi şi murdari. Pe la porţi se vedea, ici colo câte o femeie bătrână care striga la ei să intre în curte, să se îmbrace şi spele. Ciudat bărbaţii şi copii mai mari nu erau acasă. Zărindu-ne pe noi s-au apropiat şi 2 femeie să vadă ce dorim. Imediat au înţeles că suntem paşnice şi au intrat în vorbă cu noi De abea atunci mi s-a dezlegat misterul. Barbaţii sunt plecaţi la şanţuri în Galaţi/Giurgiu, nu mai reţin denumirea exactă, pentru că aici în sat şi în zonă nu se găseşte de lucru. "Mai demult existau fabrici în Mediaş sau Sighişoara unde mergeam şi munceam. Acum trăim din alocaţia copiilor şi ajutorul social. Nu mai avem nici măcar autobuz ca să mergem la oraş. Iar dacă o femeie gravidă trebuie să nască ea cheamă ambulanţa cu 3 ore mai repede şi trebuie să coboare până jos la biserică, pentru că aici nu urcă ambulanţa. Unii tineri sunt plecaţi în Germania la lucru. Şi fata la doamna cu bărbatus-o e în Germania la muncă şi a lăsat-o pe mamă-sa bolnavă să aibă grijă de 5 copii."

Copilaşii erau fericiţi să le vadă pe fete, care le-au adus baloane. Colegele mele au început să se joace cu ei şi să le spună poveşti. 

Cum explici unui copil actual povestea "Fata babei şi Fata Moşului"? Parafrazez din povestea Georgianei "Fata babei nu făcea toată ziua nimic, stătea pe mobil şi pe Facebook, îşi făcea unghiile şi se machia, pe când fata moşului facea curat, spăla, gătea pentru întreaga casă." Trăiască Facebook-ul, toată lumea ştie de el...

Cam aşa a fost prima mea experienţa într-o comunitate de ţigani. Recunosc, nu am rezistat mai mult de 1 oră, le-am lăsat pe fete acolo, iar eu am revenit la lumea mea. Sunt încă întreagă fizic, dar psihic nu ştiu ce să zic .... am rămas puţin marcată.

În concluzie ziua 3 a fost încărcată psihologic pentru mine şi foarte realistă.